De ce n-a vrut Marcel să o vadă pe Maria Covașa la Insula Iubirii

 

Reîntâlnirea dintre Marcel și Radu Vâlcan a venit după o pauză de doi ani, însă fosta ispită nu și-a schimbat stilul. A intrat în platou cu aceeași lejeritate și a readus expresiile care l-au transformat într-unul dintre personajele memorabile ale emisiunii.

„Marvelos”, „agust”, „felicios”, „te plimbi ca țăstul”, au fost doar o parte dintre perlele pe care Marcel le-a spus, la Insula Iubirii - Reuniunea.

Dincolo de glume, discuția a ajuns și la Maria Covașa. În timpul sezonului, Marcel se apropiase de ea și își arătase interesul, însă acum spune că nu mai dorește nici măcar o întâlnire.

Fosta ispită a refuzat ca Maria să vină alături de el în platou. Motivul invocat nu a avut legătură cu ceea ce s-a întâmplat între ei din punct de vedere sentimental, ci cu impresia pe care și-a format-o despre felul ei de a fi.

„Având în vedere că, na... nu mi-a făcut plăcere, a fost suficient ce am văzut acolo. Poți să-ți faci operații, dar caracterul nu se operează (...) O impresie proastă, ce pot să spun, că de aia nu am avut plăcerea să mă întâlnesc aici”, a declarat Marcel, la Insula Iubirii - Reuniuni.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest