De ce nu se mută Răzvan Popescu cu Ema Oprișan: „Luăm lucrurile pas cu pas”

 
+2 click pentru
galerie

Mutarea împreună nu intră, deocamdată, în planurile Emei Oprișan și ale lui Răzvan Popescu. El spune că nu vrea să forțeze lucrurile și nici să intervină brusc în spațiul copiilor partenerei sale.

Cei doi se află încă într-o perioadă de cunoaștere. Chiar dacă nu și-au atribuit oficial statutul de iubit și iubită, Răzvan consideră că apropierea dintre ei evoluează într-o direcție bună.

„Nu, nu suntem mutați împreună. Nu vreau să invadez spațiul nimănui și, când spun asta, nu aș vrea să fac totuși o trecere bruscă, pentru că aici este vorba de copii, este vorba de oameni care sunt, cum spuneam mai devreme, într-o continuă cunoaștere și preferăm să luăm lucrurile pas cu pas”, a declarat Răzvan Popescu, pentru Spynews.ro.

În mediul online, relația este prezentată însă fără rețineri. Răzvan Popescu publică frecvent imagini alături de Ema, iar cea mai recentă serie îi surprinde foarte apropiați într-un lift.

Mesajul atașat fotografiilor sugerează că el vede legătura dintre ei drept una specială și că se consideră compatibil cu fosta concurentă de la Insula Iubirii.

„Scris în stele, făcuți unul pentru celălalt 1:1”, a transmis iubitul Emei Oprișan, pe Instagram.

Ema Oprișan și-a făcut publică noua relație după o perioadă în care nu s-a afișat alături de niciun alt bărbat în urma separării de Răzvan Kovacs.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest