Oase și Maria Pitică au trăit momente de poveste în finala Power Couple, sezonul 2026. Cei doi au pornit în competiție cu ambiție, au trecut prin emoții, au fost eliminați, apoi readuși în joc datorită superputerii activate de Adda și Cătălin Rizea — iar drumul lor dramatic a culminat cu marele trofeu.
articolul continua dupa recomandari
Finala a adus în față trei cupluri extrem de determinate: Simona și Marius Urzică, Sandra Izbașa și Răzvan Bănică, precum și Oase și Maria Pitică. Fiecare a încercat să-și depășească limitele, însă primii care au cedat au fost Sandra și Răzvan. Actorul a ales să abandoneze proba, văzând că starea soției lui se deteriora vizibil.
Lupta finală s-a dat între Simona și Marius Urzică și cuplul revenit surprinzător în competiție, Oase și Maria. Cuplu deja apreciat de public pentru energia și autenticitatea lor, cei doi au reușit să se mobilizeze exemplar și să ajungă primii la linia de finish.
După anunțarea rezultatului, reacția lor a fost sinceră și încărcată de emoție. Oase a urcat online o serie de imagini alături de Maria și de trofeu, însoțite de un mesaj plin de recunoștință:
„Vă mulțumim tuturor din tot sufletul pentru toată susținerea și că ați trăit @powercouple_antena1 alături de noi, la bine și la greu! Mulțumim pentru o finală excepțională […] Pentru că ne-ați dat șansa să avem experiența asta unică. Vă iubim!”
Revenirea lor în competiție nu a fost un simplu „noroc”. Adda și Cătălin Rizea, care beneficiaseră anterior de aceeași superputere, au explicat de ce au ales să o activeze din nou:
„Nu există să fi avut puterea asta și să nu o folosim… cu tot dragul și din toată inima vrem să readucem în competiție ultimul cuplu eliminat. Totul a fost pe munca lor.”, a spus Cătălin Rizea în cadrul emisiunii.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















