De la spital la speranță: Sofia Vicoveanca, primele vești

 

După un început de an marcat de probleme serioase de sănătate, Sofia Vicoveanca revine cu vești bune. La aproximativ două luni de la infarctul care a dus-o de urgență la spitalul din Suceava, artista spune că se simte mai bine și că lucrurile au intrat pe un făgaș normal.

Momentul critic prin care a trecut nu i-a șters însă spiritul. Chiar și atunci, în plină recuperare, interpreta a reușit să își păstreze umorul caracteristic, spunând: „nu se mănâncă colivă”.

„Repet, nu se mănâncă colivă, ce vreți mai mult! Un domn mi-a spus așa: Poate din mâna dumneavoastră să o mănânc.”, declara Sofia Vicoveanca acum două luni pentru Spynews.ro.

Astăzi, vocea artistei transmite echilibru și liniște. Recuperarea pare să decurgă bine, iar energia pe care o emană este diferită față de perioada imediat următoare incidentului medical. Cu recunoștință, aceasta le-a mulțumit celor care s-au gândit la ea și au întrebat de starea sa.

"Sunt bine. Vă mulțumesc! Mă pregătesc pentru sărbătorile pascale cu grijă și cu smerenie.", a declarat Sofia Vicoveanca.

Pentru Sofia Vicoveanca, perioada aceasta nu este doar despre refacere fizică, ci și despre liniște interioară. Se apropie de sărbători cu calm, cu gânduri bune și cu aceeași credință care a însoțit-o de-a lungul întregii vieți.

Artista nu a uitat nici de publicul care i-a fost alături în momentele dificile. Mesajul ei către cei care o iubesc este unul cald și sincer, în stilul care a consacrat-o.

"Vă doresc sănătate și bucurii. Doamne ajută!", a mai spus artista.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest