Decizie radicală pentru Gabriela Cristoiu: i-a blocat numărul din închisoare

 

Ultima perioadă a fost una extrem de apăsătoare pentru Gabriela Cristoiu. După pierderea mamei sale și o serie de probleme personale care au afectat-o profund, bruneta spune că a fost nevoită să ia încă o decizie dureroasă în viața ei.

Vedeta a confirmat că relația cu tatăl copilului ei s-a încheiat definitiv. Potrivit declarațiilor făcute chiar de ea, ruptura a venit după ce bărbatul, aflat în penitenciar, ar fi început să îi ceară constant bani, inclusiv în momentele în care ea încerca să se descurce singură cu toate cheltuielile casei și cu creșterea copilului.

Gabriela Cristoiu recunoaște că traversează una dintre cele mai grele perioade din viața ei și că presiunea acumulată în ultimele luni a afectat-o puternic.

„M-am despărțit de tatăl copilului meu! Nu sunt într-o stare foarte bună, pot spune că sunt în depresie, sufăr, este o altă lovitură a vieții mele. Mă simt în culmea disperării. Îmi este foarte greu, sunt singură, la propriu, cu un copil”, a declarat Gabriela Cristoiu pentru Spynews.ro.

Bruneta spune că, în cele din urmă, a decis să întrerupă complet contactul cu fostul partener și chiar să blocheze numărul de telefon de la penitenciar de pe care acesta o suna.

Potrivit mărturisirilor sale, apelurile aveau aproape mereu același scop: bani. Gabriela Cristoiu susține că fostul partener știa exact zilele în care intra alocația sau indemnizația copilului și o contacta pentru a-i cere sume de bani.

„Da, l-am părăsit! I-am dat block, am dat block numărului de la penitenciar de pe care mă suna. Efectiv nu făcea nimic altceva în afara faptului de a-mi cere bani. Știe data la care intră alocația copilului și indemnizația și mă suna să îi dau banii. I-am dat block, m-a lăsat cu datorii, cu IFN-uri și tot cere bani încontinuu”, a mai spus ea.

Gabriela Cristoiu afirmă că situația a devenit și mai apăsătoare după moartea mamei sale. Vedeta spune că, după ce a intrat în posesia unei părți din avere, cererile de bani ar fi devenit și mai dese.

În același timp, bruneta susține că toate responsabilitățile legate de copil și de casă au rămas exclusiv pe umerii ei, iar această presiune a făcut-o să ajungă la limită.

„Ce să mai fac? Dacă tot cere bani încontinuu? E ceva în plus, o corvoadă pentru mine. Eu am un copil de crescut. Acum, după ce mama mea a decedat și am intrat în posesia unei părți din avere, abuzează. El cere bani tuturor, încontinuu, mamei sale, fratelui, mie, mă pune să dau bani colegilor săi de celulă”, a mai declarat Gabriela Cristoiu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest