Deea Maxer, sinceră după cununia civilă: „A fost o nebunie curată”

 

Cu doar câteva zile înainte să ajungă în fața ofițerului de stare civilă, Deea Maxer încă făcea schimbări importante pentru evenimentul care urma să îi schimbe viața. Cununia civilă cu Constantin Cataramă a fost organizată rapid, într-un cerc restrâns, iar fiecare detaliu a fost pus la punct într-un ritm alert.

Bruneta a recunoscut că ultimele două săptămâni au fost intense și pline de momente imprevizibile. De altfel, una dintre cele mai importante schimbări a venit chiar înainte de ceremonie: rochia pe care intenționa să o poarte nu mai era potrivită.

„Mi-am schimbat ținuta cu 2 zile înainte (...) O nebunie curată”, a povestit ea pe Instagram.

Pe lângă stresul organizării, Deea Maxer a decis să încerce și un autobronzant nou chiar în ajunul evenimentului. Decizia a venit cu emoții serioase, mai ales din teama că rezultatul ar putea să îi strice apariția.

„Am încercat un autobronzant pentru prima dată în viața mea, în seara dinaintea cununiei. Nu faceți ca mine! Pielea se poate păta inestetic”, a spus vedeta.

În ciuda haosului din ultimele zile, Deea Maxer spune că și-a dorit un eveniment elegant și discret, fără exagerări și fără presiunea de a impresiona pe cineva. Cu o zi înainte de cununie, ea și partenerul ei au mers împreună să aleagă florile pentru ceremonie.

„Am vrut ca totul să fie finuț ales, elegant și intim. Exact ca evenimentul în sine, în familie!”, a explicat bruneta.

După apariția comentariilor legate de viteza cu care relația lor a ajuns la căsătorie, Deea Maxer spune că nu mai simte nevoia să ofere explicații nimănui. Vedeta susține că a învățat să ignore părerile din exterior și să se concentreze pe ceea ce contează pentru ea.

„Am învățat să-mi gestionez emoțiile și să nu mai intereseze despre «ce zice lumea», «vă grăbiți», «nu-i prea repede?»”, a transmis ea.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest