Deși au trecut deja câțiva ani de la separarea de tatăl fiicei sale, Sore a ales abia acum să vorbească deschis despre motivele care au dus la despărțire și despre cum arată relația lor în prezent. Cei doi au avut o poveste de dragoste intensă, care a durat opt ani, dar care s-a încheiat discret, fără prea multe explicații publice.
articolul continua dupa recomandari
Chiar dacă drumurile lor s-au separat, artista subliniază că fiica lor rămâne centrul universului ambilor părinți. Sore recunoaște că nu a fost ușor să ajungă la un echilibru, însă acum colaborarea dintre ei funcționează bine, totul pentru Erin.
„Indiferent de orgolii sau de neînțelegeri — dacă nu îmi convine mie ce spune el sau lui nu îi convine ce zic eu, până la urmă deciziile finale sunt întotdeauna în favoarea fetiței noastre. Nu a fost ușor, nu e ca și cum ne-am despărțit și a doua zi eram echilibrați”, a declarat artista.
Cu sinceritate, cântăreața a adăugat că perioada de după separare a fost marcată de tensiuni, dar că lucrurile s-au așezat treptat.
„A fost o perioadă, nici nu mai știu cât de lungă, mai dubioasă, dar apoi lucrurile s-au așezat. Nu pot să zic că suntem prieteni, dar suntem doi oameni care cred că se respectă și punem copilul pe primul loc.”, a spus Sore.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars