Ella Vișan, una dintre cele mai controversate și urmărite concurente din sezonul 9 al reality show-ului Insula Iubirii, a trecut recent printr-o schimbare radicală. După ani în care a trăit cu un complex apărut în urma unei operații nereușite, tânăra a decis să își facă o nouă intervenție la nivelul bustului. Într-un interviu acordat exclusiv pentru Spynews.ro, Ella a mărturisit că este, în sfârșit, împăcată cu imaginea ei și că rezultatul i-a depășit așteptările.
articolul continua dupa recomandari
„Da, am avut intervenția chirurgicală. Sunt foarte bine fizic, dar și mental, care este cel mai important aspect. (…) Mi-au fost depășite așteptările, sunt extraordinar de bine acum! Durerile au încetat. Mai există presiunea după operație, e normal, dar sunt mulțumită de rezultat, sunt fericită, sunt bine!”, a povestit Ella, vizibil mai încrezătoare.
Experiența din Thailanda i-a schimbat complet cursul vieții. Deși a intrat în competiție alături de logodnicul său, relația lor s-a destrămat, iar nunta planificată a fost anulată. Între timp, Ella spune că și-a găsit din nou echilibrul și chiar iubirea, fără a regreta experiența care a făcut-o cunoscută publicului.
„Viața mi s-a schimbat într-un mod pozitiv după terminarea difuzării emisiunii. (…) Foarte mulți oameni mi-au scris, au vrut să mă cunoască. Viața mi s-a schimbat în bine, atât din punct de vedere personal, cât și profesional, deși nu aceasta a fost intenția mea”, a adăugat fosta concurentă.
În ceea ce privește criticile venite în online, Ella recunoaște că a avut momente dificile, mai ales atunci când atacurile vizau familia sau problemele ei medicale. Totuși, blondina spune că privește hate-ul ca pe o parte inevitabilă a expunerii publice și că a învățat să rămână puternică.
„În schimb, nu sunt afectată de hate, acesta este tot marketing! (…) Sunt o femeie puternică! Nu clachez în fața vorbelor care sunt lăsate în mediul online. Sunt mândră pentru că mi-am dat seama că sunt mult mai puternică decât știam!”, a încheiat Ella.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars













