Nick Rădoi, mărturisire fără ocolișuri: „Vreau să afle oamenii prin ce trec”

 

Viața lui Nick Rădoi a luat o turnură neașteptată în urmă cu aproape doi ani, într-un moment în care nimic nu anunța gravitatea situației. Ajuns la spital pentru o problemă aparent banală, verdictul primit a fost cu totul altul decât se aștepta. De acolo, totul s-a schimbat radical. Au urmat operații, investigații, decizii dificile și mutarea tratamentelor în afara țării. Astăzi, Nick Rădoi se află într-un proces continuu de monitorizare medicală și spune că a ales să nu mai ascundă nimic din ceea ce trăiește, tocmai pentru că știe cât de singuri se simt alții aflați în aceeași situație.

„Eu fac foarte multe tratamente aici, în Mexic – aproape în fiecare zi fac perfuzii cu vitamine. Am un protocol pe care vreau să-l dezvălui, poate îi ajut și pe alții care suferă de această boală, cancer. Pe lângă tratamentul de chimioterapie, urmez un protocol bine pus la punct și anume: iau ivermectină și fenbendazol zilnic, albastru de metilen, de asemenea zilnic, iar la fiecare două săptămâni mi se administrează un gaz (ozon), care este foarte important în acest tratament. Ca și protocol intravenos, zilnic mi se administrează următoarele vitamine în doze mari: vitamina C, vitamina B17 (amigdalină), magneziu, vitamina D, zinc, bicarbonat, ozon și folosesc camera hiperbarică. Acum sunt în America, joi mă întorc în Mexic și repet analizele”, a explicat Nick Rădoi, în exclusivitate pentru Spynews.ro.

Chiar dacă tratamentele îi ocupă o mare parte din timp și energie, milionarul refuză să se lase definit doar de boală. De ziua sa de naștere, acesta a ales să marcheze momentul alături de oameni apropiați, într-un cadru care să-i amintească de România.

A organizat o petrecere cu specific românesc, cu bucate tradiționale și muzică pe măsură, spunând că legătura cu țara nu s-a rupt niciodată, indiferent unde s-a aflat. „Am dat o petrecere de ziua mea, au venit prieteni din România, am avut și o cântăreață, oamenii s-au bucurat enorm. M-am îmbrăcat tradițional, pentru că am avut mâncare tradițională românească pentru toți și întotdeauna m-am bucurat să reprezint România. Mâncarea mea preferată este cea românească. Am împlinit 65 de ani”, a mai spus acesta.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest