Diana Pîrje, eliberată! Reacția psiholoagei în fața camerelor

 
+2 click pentru
galerie

Scandalul în care a fost implicată Diana Pîrje pare departe de a se fi încheiat, însă psiholoaga a făcut primul pas în afara arestului preventiv. Acuzată că ar fi furat un ceas evaluat la 175.000 de euro de la un milionar italian, ea s-a trezit în centrul unei anchete care a pornit pe 14 ianuarie 2026, atunci când poliția a fost sesizată cu privire la dispariția bijuteriei.

Incidentul a avut loc în Sectorul 1 al Capitalei, chiar în locuința bărbatului care a reclamat furtul. De atunci, cazul a fost intens urmărit, iar numele Dianei Pîrje a devenit subiect de discuție pe toate posturile TV.

Reporterii Spynews TV Live, prezenți în fața imobilului unde locuiește psiholoaga, au surprins primele imagini cu Diana Pîrje în momentul revenirii acasă. A coborât din mașină cu o pălărie mare trasă pe față, grăbind pasul și intrând direct în apartament fără să ofere vreo declarație.

În urmă cu o lună, avocatul ei a explicat în platoul Spynews TV natura relației dintre clienta sa și milionarul italian. Potrivit acestuia, între cei doi nu ar fi existat decât o relație de cunoștință, în care Diana Pîrje nu ar fi amestecat profesia cu viața personală.

Acesta a subliniat că prezența ei în locuința bărbatului ar fi avut un scop personal, și nu profesional, încercând astfel să clarifice contextul care a dus la declanșarea anchetei. „Nu s-a folosit niciodată de poziția ei de psiholog pentru vreun avantaj material. Era o relație apropiată de prietenie, nimic mai mult”, a precizat avocatul în emisiune.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest