Diandra și Beni formează cel mai recent cuplu care s-a format în urma participării la „Insula Iubirii”. Cei doi au fost invitați în platoul Știrilor Antena Stars, unde au povestit cum și-au dat seama că sunt făcuți unul pentru celălalt și cum evoluează relația lor în prezent.
articolul continua dupa recomandari
Beni și Diandra au devenit cunoscuți publicului după ce au fost ispite în cadrul emisiunii „Insula Iubirii” de la Antena 1. În timpul show-ului, Diandra l-a făcut pe Andrei să încalce jurământul, acesta fiind căsătorit de aproape zece ani cu Cristina.
În cadrul interviului de la Știrile Antena Stars, Diandra și Beni au detaliat cum s-au îndrăgostit și cum se desfășoară acum relația lor după apariția în cel mai urmărit reality show din România. "Între noi a fost o chestie super spontană, noi ne știam de la Insula Iubirii, dar nu am interacționat foarte mult. Pe final, când ne-am întors acasă, am mai schimbat câteva vorbe, dar nu am avut atunci o interacțiune foarte profundă. Ne-am revăzut la Sighișoara, era un eveniment, eu am plecat de la Cluj cu o prietenă și ne-am dus acolo. Eu nu știam că el o să fie acolo, ne-am întâlnit întâmplător.", a spus Diandra.
Beni a mărturisit că la început avea o părere diferită despre Diandra, însă, pe măsură ce a învățat-o mai bine, a reușit să își schimbe opinia despre ea. "Aveam o părere diferită față de ea, dar mi-am schimbat-o imediat după ce am cunoscut-o. Îmi plac ochii ei, apoi zâmbetul și seriozitatea ei.", a spus Beni.
Diandra și-ar fi dorit să păstreze o mai mare discreție, pentru a evita să fie deranjați de oamenii din jur, deoarece simțea liniște alături de Beni și își dorea să trăiască povestea lor de dragoste departe de privirile curioșilor. "Nu ne-am mutat momentan împreună, dar mi-aș dori să ne înțelegem tot așa. Momentan e lapte și miere. E armonie, liniște.", au spus Diandra și Beni.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc