După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și strânge în brațe cei doi fii pe care îi are împreună cu regretatul afacerist, însă nu i s-a permis acest lucru. Vedeta a apelat la poliție și la DGASPC, sperând că autoritățile o vor ajuta să își vadă copiii. Recent, ea a fost citată de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
articolul continua dupa recomandari
În ziua în care Silviu Prigoană s-a stins din viață, Adriana Bahmuțeanu a mers la locuința acestuia, dorindu-și să îi îmbrățișeze pe Maximus și Eduard, cei doi copii pe care îi are cu omul de afaceri. Deși a încercat să le fie alături în aceste momente grele, nu a reușit să îi vadă până acum. În calitate de unic reprezentant legal al copiilor, Adriana Bahmuțeanu a apelat la poliție și la DGASPC pentru sprijin, iar în cursul zilei de astăzi a fost citată de autoritățile competente.
"Doamna Bahmuțeanu Adriana - Cristina
Prin prezenta vă invităm mâine, 15.11.2024, ora 10:00 la sediul nostru (...) pentru a purta discuții cu privire la situația copiilor dumneavoastră, Prigoană Maximus Mihai și Prigoană Eduard Gabriel, urmare a decestului tatălui, domnul Prigoană Vasile Silviu."
Așadar, mâine, Adriana Bahmuțeanu urmează să se prezinte la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) pentru a discuta despre situația celor doi fii ai săi, în urma decesului tatălui lor. "Copiii refuză să vină. Rămân copiii cu frații, sunt adulți în casă.", a spus reprezentantul DGASPC.
În seara în care Silviu Prigoană s-a stins din viață, Adriana Bahmuțeanu a mers la locuința acestuia cu intenția de a-și vedea copiii, însă accesul i-a fost interzis. După mai multe apeluri telefonice, poliția a intervenit la fața locului, iar ulterior au sosit și reprezentanții DGASPC.
Reprezentanții DGASPC au intrat în locuință, iar la ieșire i-au comunicat Adrianei Bahmuțeanu că cei doi băieți nu doresc să părăsească locuința tatălui lor. "Situația este halucinantă! În cursul zilei, copiii au vrut să vină cu mine pe seară, acum, când am ajuns să îi iau, s-a făcut seară. Între timp au zis că nu mai vin, că rămân în casă. În telefon se auzea menajera care mă înjura. Eu nu știu cu cine sunt copiii în casă. Nu am văzut decât un avocat. Avocatul decedatului. Cu cine rămân copiii mei aici? Eu nu am reușit astăzi să îmi strâng în brațe copiii pentru că le-a murit tatăl. Copiii mei sunt în șoc. ", a spus Adriana Bahmuțeanu.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc