Dorian Popa, luat la rost pe internet: „Fără centurăăă, sau centuri”

 
+3 click pentru
galerie

Dorian Popa a publicat recent imagini dintr-o ieșire în oraș alături de soția lui, Andreea, însă reacțiile fanilor nu au fost doar de admirație. În scurt timp, urmăritorii au observat un detaliu care a stârnit comentarii critice.

Artistul s-a afișat îmbrăcat elegant, într-un costum, pregătit pentru o seară specială. În imaginile postate online, acesta se afla pe scaunul din dreapta al mașinii, în timp ce Andreea conducea bolidul.

Momentul a părut unul relaxat și elegant, însă privirile fanilor s-au oprit imediat asupra unui detaliu legat de siguranța în trafic. Mai mulți internauți au remarcat că Dorian Popa nu purta centura de siguranță.

Comentariile nu au întârziat să apară, iar unii dintre urmăritori i-au atras atenția direct în secțiunea de comentarii.

„Fără centurăăă, sau centuri“, i-a scris un urmăritor lui Dorian Popa.

În imaginile publicate nu se poate observa clar dacă Andreea, aflată la volan, purta sau nu centura de siguranță, lucru care a alimentat și mai mult discuțiile din mediul online.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest