După sperietura de la spital, Oana Roman a ales Coasta de Azur: „Se simte ca acasă”

 
+2 click pentru
galerie

După un început de an încărcat de emoții, Oana Roman a lăsat în urmă agitația din ultimele zile și a plecat într-o vacanță mult așteptată. Decizia a venit la scurt timp după ce fiica ei, Isa, a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență, în urma unei stări de rău apărute în miez de noapte.

Sperietura a fost una serioasă, însă intervenția rapidă a medicilor și respectarea tratamentului au dus la o recuperare rapidă a fetiței. Oana Roman a explicat atunci că Isa a fost diagnosticată cu gripă de tip A, dar evoluția a fost una bună.

Așa cum anunțase încă dinainte de sărbători, vedeta nu a renunțat la planurile de vacanță. Pe 4 ianuarie, Oana Roman și Isa au plecat din țară, iar abia după sosire influencerița a dezvăluit destinația aleasă.

Cele două se află pe Coasta de Azur, mai exact la Cannes, un loc cu o semnificație aparte pentru Oana Roman. Ajunsă acolo, vedeta a postat un scurt clip cu priveliștea și un mesaj simplu, dar sugestiv: „Se simte ca acasă”.

Riviera Franceză este una dintre destinațiile în care Oana Roman a declarat, de-a lungul timpului, că se regăsește și unde și-ar dori, cândva, să își petreacă anii maturității. Vacanța vine, astfel, ca o gură de aer după zilele tensionate trăite recent.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest