După mai bine de trei ani în spatele gratiilor, Elena Udrea trece printr-un moment crucial în lupta pentru libertate. Internată în spital după o operație urgentă, fostul politician așteaptă decizia instanței din Ploiești privind cererea sa de liberare condiționată. Avocatul său a oferit primele declarații despre cum ar putea evolua situația.
articolul continua dupa recomandari
Elena Udrea, între spital și sala de judecată
Elena Udrea se află acum într-o perioadă dificilă, nu doar din punct de vedere juridic, ci și medical. După ce a înaintat o cerere de liberare condiționată, judecătorii din Ploiești urmează să se pronunțe în curând asupra solicitării sale. Însă, în așteptarea acestei decizii, fostul politician a fost nevoit să se interneze de urgență în spital, unde a trecut printr-o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea pietrelor la colecist.
Starea Elenei Udrea este una stabilă, dar medicii au decis să o mențină sub supraveghere în spital până la recuperarea completă, astfel încât momentul externării nu este încă decis.
Ce perspective are pentru eliberare
Avocatul Elenei Udrea a vorbit în exclusivitate la emisiunea „Viața fără filtru” despre posibilitățile fostei membre a clasei politice de a ieși din închisoare în perioada următoare. Acesta a explicat că, deși există o jurisprudență mai degrabă restrictivă în ceea ce privește cererile de liberare condiționată, situația Elenei Udrea este una particulară, în contextul unui comportament ireproșabil pe durata detenției.
„Consider că, fiind îndeplinite toate condițiile legale, instanța va da o hotărâre favorabilă la prima instanță. Este posibil ca Parchetul să conteste decizia, însă vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat avocatul.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars