Fosta soție a lui CRBL a ales să-și schimbe complet viața. Mutată în Republica Moldova alături de fiica ei, Elena vorbește despre adaptare, sprijinul primit din partea familiei și cum a trecut peste divorț.
articolul continua dupa recomandari
După ce s-a despărțit de CRBL, Elena Vîșcu a decis să ia totul de la capăt. A făcut bagajele, și-a luat fiica, pe Alessia, și s-a mutat în Chișinău, orașul în care a copilărit. Spune că a fost o decizie asumată, gândită temeinic, și că viața într-un oraș mai mic i-a oferit liniștea de care avea nevoie.
Revenirea acasă a însemnat, pentru Elena, mai mult decât o simplă relocare – a fost o reconectare cu părinții ei și o șansă de a-i oferi fiicei un alt ritm de viață. „Recuperez timpul cu ai mei, iar pentru Alessia orașul e mai prietenos: mai puțin trafic, mai multă libertate. Merge cu transportul în comun, se adaptează rapid”, a spus ea la Antena Stars.
Chiar dacă perioada de după divorț a fost una grea, Elena recunoaște că forța de a merge mai departe i-a venit dintr-un singur loc: copilul ei. „Nu e ușor să o iei de la capăt, dar când ai un copil care te privește cu încredere, găsești puterea în tine. Acum suntem bine și în echilibru”, a conchis fosta parteneră a lui CRBL.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars