Eliza, soția lui Cosmin Natanticu, îi face o declarație emoționantă de ziua lui: „Te iubesc la infinit, să prindem suta împreună”

 

Astăzi este o zi specială pentru Cosmin Natanticu, care sărbătorește 45 de ani. Încă de la primele ore ale dimineții, comediantul a fost inundat de urări calde din partea apropiaților. Printre cele mai emoționante mesaje a fost cel al soției lui, Eliza, cu care formează un cuplu de 15 ani și sunt căsătoriți de șapte.

Eliza i-a transmis un mesaj plin de iubire și recunoștință:
„La mulți ani, te iubesc la infinit! Suntem împreună de peste un deceniu și am trecut prin toate momentele, bune și rele. Nu îmi pot imagina viața fără tine. Ești totul pentru mine și nu găsesc cuvinte să exprim cât de recunoscătoare sunt că am crescut, am evoluat și am împărțit toate bucuriile și lacrimile alături de tine. Cu tine nu pot rămâne tristă mai mult de câteva minute, pentru că felul tău de a fi aduce zâmbetul pe buzele tuturor. Te iubesc, soțul meu drag. Să prindem suta împreună!”, a scris Eliza Natanticu pe Instagram.

Recent, Eliza a trecut printr-un episod dificil de sănătate, ajungând la spital din cauza unei răceli puternice. A avut nevoie de perfuzii, însă a fost alături de soțul ei, care a încurajat-o să fie mai atentă cu sănătatea. Eliza a mărturisit cât de recunoscătoare îi este lui Cosmin pentru susținerea și grija arătate în acele momente.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest