Ema, ai 4 ani!” Cristina Cioran, mesaj emoționant pentru fiica ei: „Mulțumesc, Doamne, pentru darul ăsta”

 
+2 click pentru
galerie

Un moment special în familia Cristinei Cioran: micuța Ema a împlinit 4 ani, iar vedeta a marcat aniversarea cu un mesaj simplu, dar plin de recunoștință. În ciuda provocărilor, Cristina își trăiește din plin rolul de mamă a doi copii.

Cristina Cioran a avut parte de o zi cu adevărat emoționantă. Fiica sa, Ema, a împlinit 4 ani, iar vedeta nu a lăsat momentul să treacă fără să-i dedice un gând cald și o declarație de iubire. Pe rețelele sociale, Cristina a postat un colaj de fotografii cu micuța – de la bebeluș la fetiță în toată regula – însoțit de un mesaj care i-a emoționat pe fani: „Dragostea mea, Ema! 4! Mulțumesc, Doamne!”

Deși trăiește o perioadă frumoasă din viață, cu doi copii mici în brațe, vedeta recunoaște că nu e ușor. Fiul ei, Max, s-a născut în urmă cu doar cinci luni, iar rolul de mamă singură vine cu provocări. Tatăl copiilor, Alex Dobrescu, se află în continuare în arest, iar Cristina jonglează zilnic între scutece, zâmbete și… crize de gelozie.

„Max e un bebeluș liniștit, dar Ema simte că trebuie să împartă atenția și nu-i e ușor. Mă ia mereu în brațe, mă pupă, vrea să fie în centrul universului”, a povestit vedeta. Chiar și cu o doză de umor, ea a recunoscut că fiica ei a fost tentată, în glumă, să „renunțe” la frățiorul ei, dar s-a răzgândit repede: „E frățiorul meu, nu i-l dau nimănui.”

Cristina Cioran continuă să-și trăiască maternitatea cu sinceritate și echilibru, între recunoștință și eforturile zilnice. Mesajul ei rămâne simplu, dar puternic: „Mulțumesc, Doamne!”


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest