Ema Oprișan rupe tăcerea despre relația lui Razvan Kovacs cu Ella Visan: „Eu știam de mult despre ei”

 

Confirmarea relației dintre Răzvan Kovacs și Ella Vișan a venit abia recent, însă pentru Ema Oprișan nu a fost o surpriză. Fosta parteneră a DJ-ului susține că era deja la curent cu ceea ce se întâmpla între ei, dar a decis să păstreze tăcerea.

În loc să expună situația, bruneta a preferat să lase lucrurile să fie asumate de cel implicat direct. Așteptarea ei era simplă: un gest de responsabilitate din partea lui Răzvan Kovacs, înainte ca totul să devină public.

Ea a explicat că reacția sa de acum vine mai degrabă dintr-o dezamăgire legată de modul în care au fost gestionate lucrurile, nu din dorința de a crea conflict.

„Frustrarea a ieșit pentru că eu știam de mult despre ei și eu nu am vorbit în niciun fel și când am vorbit, am zis că mă bucur pentru fericirea lui, iar frustrarea a ieșit pentru că mi-aș fi dorit, ca după patru ani să mă cunoască și când s-a întors în țară, să îmi dea un apel înainte să spună (...) <<Da, suntem într-o relație. O să o facă publică, îmi place de ea. Îmi doresc ca atunci când îmi iau micuța să o cunoască sau să facem, să dregem, să rezolvăm situația, să fim părinți buni>> (...) Eu știam despre ei și nu am dat în ei”, a spus Ema Oprișan, pe Instagram.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest