Pentru Emilia Ghinescu, asumarea unei relații înseamnă ca partenerul să fie prezent atât în viața familiei sale, cât și alături de ea în public. Cântăreața spune că Viorel a înțeles acest lucru și că maturitatea lui a surprins-o.
articolul continua dupa recomandari
„Eu sunt o persoană publică și în momentul în care vrei să ai o relație cu mine, trebuie să ai o relație cu mine din toate punctele de vedere, inclusiv în fața oamenilor, dar și în relația pe care o am cu copiii și familia mea (...) Nu mă așteptam ca un bărbat de vârsta lui să înțeleagă lucrurile”, a spus artista la Xtra Night Show.
Cei doi sunt împreună de aproximativ un an și și-au făcut publică relația în ianuarie 2026. Înainte de acest pas, au discutat îndelung despre comentariile care ar putea apărea din cauza celor 20 de ani dintre ei.
Potrivit cântăreței, copiii ei și familia lui Viorel au văzut că sunt fericiți și nu s-au opus relației. Tocmai reacția lor îi preocupa, mai mult decât judecățile unor necunoscuți.
„Știam că o să fie o problemă din cauza diferenței de vârstă, am discutat foarte mult și l-am înțeles și pe el, el m-a înțeles pe mine. Am înțeles că nu putem să ne trăim povestea ascunși într-un apartament, într-o casă, fără să ieșim, fără să trăim normal. Până la urmă, nu făceam rău nimănui, până la urmă, eram niște oameni singuri (...) Pe noi ne-au interesat cei de acasă, în speță copiii mei, și familia lui. Ei sunt cei mai importanți și ne-am dorit să înțeleagă că suntem fericiți împreună, că ne trăim frumos povestea, cu asumare, fără să încerce unul dintre noi să profite de situația asta”, a declarat Emilia Ghinescu
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















