Viața Eugeniei Șerban a fost marcată de numeroase încercări, dar poate cea mai grea este lupta alături de fiul ei, Lorans, care se confruntă de ani buni cu dependența de substanțe interzise. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Spynews.ro, actrița a vorbit despre starea actuală a tânărului și despre relația lor, care, deși tensionată în trecut, s-a îmbunătățit vizibil. Eugenia a recunoscut că lucrurile nu sunt complet rezolvate, dar încearcă să-l susțină zilnic, cu răbdare și sfaturi.
articolul continua dupa recomandari
Prezentă la un eveniment monden, actrița a declarat că, deși nu vrea să ofere prea multe detalii, comunicarea constantă cu fiul său este esențială. „S-a ameliorat, dar nu 100%. Îi dau multe sfaturi, vorbesc cu el în fiecare zi. Totuși, prefer să nu dezvolt acest subiect acum”, a spus vizibil afectată. Eugenia Șerban a ales mereu sinceritatea în fața publicului, chiar și atunci când a fost vorba despre dramele personale, printre care și lupta ei cu cancerul.
Cu doi ani în urmă, actrița a fost nevoită să ceară un ordin de protecție împotriva propriului fiu, după episoade de agresivitate cauzate de consumul de droguri. Lorans ar fi vândut bijuterii și obiecte valoroase din casă, iar instanța i-a interzis orice contact cu mama sa. A fost una dintre cele mai dureroase decizii din viața Eugeniei Șerban, dar necesară pentru propria siguranță. Astăzi, chiar dacă traumele nu au fost uitate, actrița speră într-o reconstrucție reală a relației mamă-fiu.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars