Experiență de lux în inima New York-ului: Andreea Marin și fiica sa au ales un hotel cu o istorie impresionantă

 

Andreea Marin și fiica sa, Violeta Bănică, au petrecut câteva zile în metropola americană, într-o vizită specială la universitatea la care Violeta va studia începând din toamna anului 2025. Cazarea lor a fost pe măsura acestei experiențe, alegând un hotel de cinci stele cu o locație deosebită pe Fifth Avenue, faimoasă pentru istoria sa de peste un secol și pentru faptul că a găzduit numeroase celebrități.

„Am fost atrasă de clădirea impunătoare, dar și de istoria acestui loc, care m-a cucerit de la prima vizită. Însă ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că o româncă este managerul general al acestui hotel, după mai bine de două decenii de experiență în domeniul ospitalității”, a spus Andreea Marin pe rețelele de socializare.

Cazarea a fost, desigur, una de lux. Prețul pentru o noapte la acest hotel începe de la 2.200 de dolari pe noapte pentru o cameră dublă, iar Andreea a avut ocazia să fie cazată atât într-o cameră Grand Luxe, cât și într-un apartament exclusivist, unde confortul și rafinamentul sunt la superlativ.

„Am avut parte de o experiență dublă: o cameră Grand Luxe și mai târziu, un apartament. Ambele opțiuni sunt deosebite, oferind intimitate și servicii premium, ideale chiar și pentru întâlniri de afaceri”, a adăugat Andreea Marin.

Violeta Bănică va studia în toamna anului 2025 la prestigioasa Universitate Cornell din New York, iar Andreea Marin împărtășește cu mândrie acest moment important din viața fiicei sale, menționând cum și-a depășit teama și îndoielile ca orice mamă care își vede copilul părăsind cuibul familiar pentru o nouă etapă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest