Bogdan de la Ploiești, aflat într-o călătorie alături de familie în Dubai, a trăit momente pe care nu și le-ar fi imaginat înainte de plecare. Zilele de relaxare s-au transformat într-o experiență încărcată de teamă, pe fondul tensiunilor tot mai mari din Orientul Mijlociu.
articolul continua dupa recomandari
Artistul a publicat pe rețelele de socializare un clip din care se aud zgomote puternice, iar în dreptul imaginilor a scris: „Burj Al Arab atac! Am scăpat cu viață, Doamne”. Manelistul și partenera lui pot fi auziți alergând, încercând să se îndepărteze de zona în care au izbucnit exploziile.
Contextul în care se află nu este deloc simplu: spațiul aerian este puternic afectat de conflictul declanșat între Israel, Iran și Statele Unite, iar mai mulți români se confruntă cu imposibilitatea de a reveni acasă. Bogdan a confirmat și el că zborurile sunt suspendate, iar întoarcerea în țară este incertă.
Într-un mesaj anterior, cântărețul mărturisise că s-ar putea să rateze evenimentele la care fusese contractat să cânte pe 6, 7 și 8 martie, din cauza situației din regiune. Deși afirmă că se simte bine fizic, artistul a subliniat că nu poate controla ceea ce se întâmplă și că speră ca lucrurile să se calmeze cât mai curând.
„Salutare, oameni buni! Sunt bine, sănătos. Ne aflăm în Dubai. După cum bine știți, sunt ceva probleme aici în zonă, dar încă nu am simțit absolut nimic. Știu decât că s-au anulat zborurile. În legătură cu cântările de pe 6,7, și 8 martie, nu știu sigur dacă voi ajunge acasă. Sper să treacă situația sta”, a transmis artistul.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















