Familia îl caută pe Andrei Singureanu: a plecat la o întâlnire și nu s-a mai întors

 
+3 click pentru
galerie

Un caz îngrijorător mobilizează familia, prietenii și colegii unui român stabilit în Portugalia. Andrei Singureanu, în vârstă de 34 de ani, este dispărut de aproximativ o lună, iar apropiații încearcă să afle orice informație care ar putea duce la găsirea lui.

Tânărul locuia de mai mult timp în Portugalia. Potrivit informațiilor transmise de cei apropiați, Andrei a plecat de acasă pe 4 iunie, după ce i-ar fi spus tatălui său că urmează să se întâlnească cu un cetățean german. Acesta ar fi trebuit să îi ofere de lucru, dar și cazare și mâncare.

De atunci, familia nu a mai reușit să ia legătura cu el. Situația este cu atât mai greu de explicat cu cât Andrei ar fi plecat doar cu telefonul mobil asupra lui. Actele, documentele personale, portofelul și bagajele au rămas acasă, detaliu care a ridicat semne serioase de întrebare pentru cei care îl cunosc.

Un coleg de muncă al românului a lansat un apel public și a cerut sprijin pentru găsirea lui Andrei. Acesta a vorbit despre legătura tânărului cu zona cinematografiei și despre dorința apropiaților de a se organiza pentru a-l căuta în Portugalia.

„Ne-a dispărut un coleg din cinematografie în Portugalia! Andrei a lucrat la mai multe filme românești cu toată inima, este un om cu un crez de neclintit și un ambițios fără margini. Ce vreau este să îl găsesc viu. Pornesc după el, cu minim de resurse și cu dorința de a ne uni mai mulți, într-o mașină, pentru a merge până acolo și pentru a-l căuta până îl găsim”, a transmis colegul de muncă al lui Andrei, potrivit știridiaspora.ro.

Andrei Singureanu are 34 de ani, 1,85 metri înălțime, aproximativ 60 de kilograme și o constituție foarte slabă. Are părul șaten închis și ochii căprui.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest