Familia lui Sile Cămătaru trăiește din nou emoții intense. După ce, în luna septembrie a acestui an, a devenit bunic de fetiță, vestea unei noi sarcini a adus un nou motiv de sărbătoare în familie. De această dată, fiica sa, Daiana, este cea care a făcut anunțul mult așteptat.
articolul continua dupa recomandari
Tânăra a ales un moment special pentru a împărtăși vestea cu cei apropiați. Într-un cadru restrâns, alături de familie și prieteni, Daiana a organizat un gender reveal, prilej cu care a dezvăluit și sexul bebelușului. Emoțiile au fost mari, iar bucuria s-a dublat în momentul în care toți cei prezenți au aflat că familia se va mări cu un băiețel.
Atmosfera a fost una caldă și plină de entuziasm, iar viitorii părinți au fost în centrul atenției. Fericitul bunic nu și-a ascuns mândria și se pregătește să își asume, încă o dată, rolul de bunic, de data aceasta pentru un nepoțel.
Această veste vine la scurt timp după un alt eveniment important din viața familiei. În luna septembrie, Rebecca Balint, una dintre fiicele lui Sile Cămătaru, a adus pe lume o fetiță sănătoasă, marcând astfel primul pas într-o perioadă plină de schimbări și bucurii pentru familie.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















