O simplă pâine fără gluten poate deveni o problemă pentru Carla dacă printre ingrediente se află soia. Fiica Mirelei Vaida este alergică la ambele, iar familia trebuie să verifice atent fiecare produs înainte ca fata să îl consume.
articolul continua dupa recomandari
La aproape 12 ani, Carla are restricții care includ laptele de vacă, glutenul, soia, oul, mazărea, lintea, peștele, fructele de mare, semințele și fructele de pădure. Mama ei spune că meniul sigur a rămas extrem de limitat, iar situația este greu de gestionat pentru un copil care își dorește să mănânce tort, înghețată sau alte produse obișnuite.
„Acum are aproape 12 ani și fetița mea este alergică la lactoză, lapte de vacă în general, la gluten, la soia, la ou și tot înseamnă gălbenuș de ou, la mazăre, linte, la fructe de mare, pește, semințe, la fructe de pădure. Practic, fetița mea în afară de cartofi, orez fiert și cărniță la grătar nu poate mânca altceva (...) Numai noi știm cum ne chinuim. Până și pâinea care am zis că i-o dăm fără gluten, ce să vezi, avea soia. Ea și la soia e alergică”, a mai spus prezentatoarea.
Primele semne grave au apărut când Carla avea șase luni. Până atunci fusese alăptată, iar Mirela Vaida a decis să îi ofere și un supliment de lapte praf.
La scurt timp, copilul s-a umflat, s-a înroșit și a început să vomite. Prezentatoarea a dus-o de urgență la spital, unde medicii au intervenit pentru a evita un șoc anafilactic. Testele făcute ulterior au indicat și celelalte alergii alimentare.
„Fetița mea s-a născut cu alergie nu doar la lactoză, ci la tot ce înseamnă lapte de vacă. Am alăptat-o până la 6 luni și după am zis să îi dau un supliment de lapte praf. Mi-a făcut o alergie atât de mare. Deci, s-a umflat toată, s-a înroșit, a început să vomite în pătuț și să urle. Am dus-o de urgență la spital și i-au făcut ceva perfuzii să nu intre în șoc anafilactic și atunci am aflat că este alergică la lapte de vacă. După care a făcut tot panelul de alergii alimentare, care și acum este tot ăla”, a declarat Mirela Vaida, la Acces Direct.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















