Cinci încercări de a-și duce fiul la școală invocă Gabi Bădălău în explicațiile oferite după ieșirea din instanță. El susține că Nicolas își dorește să meargă la cursuri, dar refuză să locuiască în Constanța, alături de mama sa.
articolul continua dupa recomandari
Afaceristul a povestit pentru Știrile Antena Stars că ultima încercare avusese loc pe 2 noiembrie. Tot el afirmă că nu și-a mai văzut băiatul cel mare de peste două luni și jumătate.
„Ieri am fost cu el și a fost a cincea oară când am încercat, când l-am dus la școală, copilul refuză să stea la mamă în Constanța, copilul vrea la școală și clar, eu îmi doresc foarte mult lucrul ăsta (...) Nu cred că e niciun capăt de țară că un copil își dorește să petreacă timp cu tatăl lui (...) Referitor la acel ordin, mi-e greu să comentez, pentru că mă lovesc de șapte, opt ani de toate anomaliile, toate răutățile din partea Claudiei. Sunt convins că o să se rezolve, că am probe în acest sens (...) Nu l-am văzut pe băiatul cel mare de peste două luni și jumătate (...) O rog pe această cale să se gândească la copii, la viitorul lor, la traumele prin care copiii noștri trec”, a spus Gabi Bădălău.
În privința ședinței de judecată, acesta a refuzat să ofere detalii despre probe. A susținut însă că unul dintre copii locuiește cu el de peste cinci luni și că nevoile băieților s-au schimbat de la hotărârea prin care s-a stabilit să stea cu mama lor.
Bădălău a menționat și o cerere separată de ordin de protecție, formulată, potrivit lui, de Claudia Pătrășcanu pentru ea și copii.
„Nu o să comentez ce s-a întâmplat în sala de judecată. S-au administrat probe și avem un nou termen pe data de 4 decembrie (...) Claudia mi-a formulat o nouă plângere pentru un ordin de protecție atât pentru ea, cât și pentru copii, copii care vor la mine. Unul dintre ei stă la mine de peste cinci luni și își manifestă în mod constant această dorință atât mie, cât și Claudiei și nu numai, atât tuturor autorităților (...) Băiatul are 10 ani, acea hotărâre în care s-a stabilit ca băiatul să stea la Claudia s-a dat acum șapte ani de zile, altele erau nevoile copiilor când aveau trei, respectiv șapte ani jumate, altele sunt acum (...) Băiatul își dorește școală, eu îmi doresc școală (...) Am rugat-o pe Claudia să-și dea acordul pentru înscrierea copilului la școală, de asta am și venit în instanță, să ne ajute să înscriem copilul la școală”, a declarat afaceristul pentru Știrile Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















