Geanina Ilieș se gândește să-și extindă familia: „Rolul de mamă mă împlinește”

 

Geanina Ilieș, prezentatoarea Știrilor Antena Stars, este împlinită atât pe plan profesional, cât și personal, iar relația strânsă pe care o are cu fiul său, Patrick, o face să se gândească la posibilitatea de a deveni mamă pentru a doua oară. Vedeta a vorbit recent despre cât de mult înseamnă pentru ea acest rol, precum și despre bucuriile pe care Patrick i le aduce zilnic.

Deși a cunoscut succesul în carieră, cea mai mare realizare a Geaninei rămâne familia sa. Patrick este o sursă de inspirație pentru ea, iar Geanina recunoaște că învață constant lucruri noi de la fiul său, fie că este vorba de atitudinea lui față de viață, fie despre pasiunea cu care își urmează visele. De altfel, vedeta este mândră de drumul educațional al băiatului său și îl sprijină în tot ceea ce face, mai ales acum, când se pregătește pentru etapa facultății. Cu o legătură deosebit de apropiată, Geanina Ilieș este recunoscătoare pentru această relație specială și nu exclude să-și extindă familia, dorindu-și poate încă o șansă de a experimenta bucuria maternității.

”De ce nu?! În trecut îmi spunea lucrul acesta (n.r. că Patrick și-ar dori o surioară sau un frate). El e un copil foarte empatic, are foarte mulți prieteni, mai ales că noi avem o familie foarte mare. (...) În anii trecuți îmi mai spunea, acum s-a mai domolit că are și el viața lui, cred că e mai mult concentrat pe viitorul lui”, a declarat Geanina Ilieș, la Xtra Night Show.

Prezentatoarea Știrilor Antena Stars îl susține pe Patrick în toate privințele, fiindu-i alături și atunci când fiul ei i-a spus că vrea să studieze în străinătate. ”Cred că din clasa a 10-a mi-a spus lucrul acesta. Bineînțeles că nu l-am luat într-atât de serios, dar cu timpul mi-am dat seama că este o decizie foarte importantă pentru el și atunci am început amândoi să culegem informații”, a mai spus vedeta


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest