George Jaguarul îl înțelege pe Marcel: „Și pe mine m-ar fi deranjat”

 

Faptul că a petrecut timp alături de soția lui Marcel în cadrul emisiunii îl face pe George Jaguarul să privească situația și din perspectiva acestuia. Invitat la „Spynews TV Live”, el a recunoscut că probabil ar fi fost deranjat dacă s-ar fi aflat în locul lui Marcel.

„Eu îl înțeleg și pe el din cauză că aveam nevasta lui pe partea mea, și atunci pot să îl înțeleg. Și pe mine m-ar fi deranjat, dar știu în ce emisiune am fost”, a explicat Jaguarul.

Aparițiile celor doi au dus la speculații privind o posibilă rivalitate, însă George nu vede lucrurile în acest fel. El susține că nu încearcă să concureze cu Marcel și crede că aceeași atitudine există și de cealaltă parte.

„Pe el îl cheamă Maluma și toată lumea crede că între mine și el este o concurență, dar sincer, din partea mea nu este concurență și nu cred că nici din partea lui”, a spus George Jaguarul.

George Jaguarul, cuvinte de apreciere pentru Marcel

În locul unor reproșuri, fosta ispită a ales să aprecieze ceea ce a realizat Marcel și să delimiteze parcursurile lor publice.

„Concurență nu este. Ceea ce a făcut el a fost super, wow, și chiar mă bucur pentru el”, a transmis George Jaguarul.

George a încheiat subiectul printr-un mesaj în care a subliniat că fiecare are propria identitate și propriul drum.

„Eu sunt eu, el e el. Cum am zis, Doamne Ajută mie, Doamne Ajută ție”, a încheiat George Jaguarul.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest