George Jaguarul încearcă să o impresioneze pe Ionela, dar bruneta râde

 

George Jaguarul a făcut primul pas pentru a o cuceri pe Ionela la „Insula Iubirii”! Ispita a scris o scrisoare romantică, convins că va impresiona bruneta, însă reacția ei a fost cu totul neașteptată.

George și-a declarat admirația încă din primele momente în care Ionela a sosit pe insulă. Convins că bruneta este tipul de femeie pe care o caută, a depus tot efortul pentru a-i intra în grații. Astfel, i-a lăsat în cameră o scrisoare cu un mesaj romantic, însă Ionela a citit-o și a reacționat cu un simplu: „E amuzant”.

Concurenta a explicat că nu a venit pe insulă pentru a ispiti pe nimeni și că nu poate acorda atenție gesturilor de acest gen. Deși a recunoscut că George este amuzant, Ionela nu a părut deloc impresionată și nu a dat semne că i-ar răspunde.

George Jaguarul a mărturisit că este foarte selectiv în ceea ce privește relațiile și că Ionela reprezintă exact tipul de femeie pe care îl caută. Ispita și-a scos la iveală latura romantică și i-a făcut Ionelei o declarație plină de pasiune:
„Aș vrea să fiu soarele, să te văd în fiecare dimineață, aș vrea să fiu luna, să te văd în fiecare noapte, aș vrea să te privesc în fiecare secundă a zilei. Bongiorno, Ionela!”, i-a spus George.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest