Cu o carieră în plină ascensiune și o familie care o susține la fiecare pas, Georgiana Lobonț pare să fi găsit echilibrul perfect între scenă și viața de acasă. Alături de soțul ei, Rareș Ciciovan, artista formează o familie unită, binecuvântată deja cu doi copii, Edi și Irina. Iar tocmai pentru că viața lor pare atât de armonioasă, întrebarea despre un posibil al treilea copil a reapărut constant în mediul online.
articolul continua dupa recomandari
De această dată, Georgiana a ales să ofere un răspuns direct. Întrebată dacă își mai dorește un bebeluș, artista a explicat că, în prezent, nu simte că acesta ar fi momentul potrivit. Totuși, a subliniat că nu ia singură astfel de decizii, ci se lasă în totalitate în voia lui Dumnezeu.
„Momentan, nu cred... Dar nu pot să mă opun voinței Lui Dumnezeu. Dacă El va vrea ca noi să mai avem copii, îi vom primi cu inima și sufletul deschis. Ne lăsăm în voia Lui“, a transmis cântăreața, într-un mesaj încărcat de sinceritate.
De peste un deceniu, Georgiana și Rareș formează un cuplu solid atât acasă, cât și în culisele muzicii. Rareș o însoțește adesea la evenimente, iar cei doi sunt recunoscuți pentru echilibrul lor și felul în care reușesc să-și îmbine viețile profesionale cu cele de părinți.
Totuși, în spatele zâmbetului care i-a cucerit pe fani, artista ascunde și o poveste dureroasă. La 29 de ani, Georgiana a rămas însărcinată pentru a treia oară, însă sarcina s-a oprit din evoluție. Pierderea a fost un moment greu pentru întreaga familie, dar artista a găsit putere în credință.
„Mi-e greu că trebuie să vă spun, dar vreau să știți că sunt bine. Suntem bine. Dumnezeu e bun cu noi și ne-a dat tot ce ne-am dorit. El știe cel mai bine când trebuie să ne ia sau să ne dea ceva“, mărturisea ea atunci.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















