Gică Hagi a făcut primele declarații despre vestea care l-a făcut să fie în culmea fericirii: fiul său, Ianis Hagi, urmează să devină tată! Familia Hagi se pregătește pentru un moment special, iar fostul mare fotbalist a vorbit, pentru prima dată, despre acest subiect emoționant.
articolul continua dupa recomandari
Ianis și soția sa, Elena, au primit vestea sarcinii cu mare bucurie, iar în câteva luni vor deveni părinți pentru prima dată, la scurt timp după nunta lor din iulie 2024. Deși Gică Hagi este extrem de fericit, a ales să păstreze discreția, așa cum a făcut mereu în ceea ce privește viața sa personală. Fostul fotbalist a precizat că va reveni cu declarații suplimentare când momentul nașterii va fi mai aproape.
„Sunt fericit, dar nu vreau să vorbesc prea multe acum. Când va veni momentul, voi spune mai multe”, a spus Gică Hagi la o conferință de presă. Deocamdată, se concentrează pe activitatea sa profesională și pe echipa Farul, dar nu ascunde că așteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a primului nepot.
Potrivit unor surse apropiate familiei Hagi, Ianis și Elena vor avea un băiețel, iar acest lucru le aduce și mai multă bucurie. „Deocamdată mă gândesc la Farul și la ce avem de făcut până în vară. După aceea, cu siguranță vom putea discuta mai multe despre acest subiect”, a adăugat Gică Hagi.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc