Gigi Becali a comentat în stilul caracteristic incidentul în care este implicat Dawa: „Știam că ea e cicălitoare!”

 

Patronul FCSB a avut o primă reacție, după ce angajatul său a fost acuzat că și-a agresat soția.

Joyskim Dawa de la FCSB este acuzat că și-ar fi agresat soția. Drept urmare el s-ar fi ales cu dosar penal pentru violență în familie. Faptele reprobabile s-ar fi petrecut duminică, după cum a anunțat poliția. Gigi Becali a comentat incidentul la Gsp Live.

„Minciuni! Se cam știa că ea e cam recalcitrantă. Ea a fost și cu treaba aia că nu mai vrea să stea în România, în București. El e un băiat bun. Oricât de băiat bun, când e una care te macină la cap, te mai enervezi și îi mai scapi câte o «domestică».

Când te bate la cap, «țaca-țaca», îi mai scapi și câte o «domestică». Nu am zis că nu îl iubește. Pentru că i-a luat apărarea a primit răsplată, iubirea lui. Pentru ce a făcut, probabil, acolo, a fost cicălitoare, a primit o «domesticire». Ce treabă să aibă poliția? Ea nu a făcut plângere. Nu a fost ceva grav. Ea e cicălitoare și i-o fi plesnit vreuna. Noi știam că ea e cicălitoare. El e un băiat extraordinar. Altfel spuneam că nu e admisibil așa ceva. El e foarte bun. Dar dacă îți macină una capul, îi scapi vreuna. Eu nici nu o cunosc. Eu ce știu din bârfe. De la televizor, ce s-a mai dat așa”, a spus Becali la Gsp Live. 

Sofya, soția lui Dawa, a negat incidentul, scriind pe contul de Instagram: „Tot ceea ce se spune e doar fake news. Dawa nu m-a atins și nu m-a tratat niciodată greșit. Vă rog, încetați să-mi atacați familia, ceea ce se întâmplă deja de luni bune. Și lăsați-ne în pace cu minciunile voastre!”

„Astăzi, în jurul orei 12:20, Secția 26 Poliție a fost sesizată, de către o femeie, cu privire la faptul că ieri, 10 noiembrie 2024, ar fi fost agresată fizic de către soțul ei.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au luat legătura cu persoana vătămată și au procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, reieșind risc iminent, însă reclamanta a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

De asemenea, fiind întrebată, persoana vătămată nu a dorit să formuleze plângere cu privire la aspectele menționate.

 Polițiști din cadrul Secției 26 s-au sesizat din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest