Ilona Brezoianu, imagine de familie după naștere: „Cea mai mare bucurie”

 
+2 click pentru
galerie

Ilona Brezoianu și soțul ei, Andrei Ril, au întâmpinat ieri în viața lor primul copil. Actrița a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, iar fericirea i-a cuprins pe amândoi din primele momente. Nașterea a avut loc prin cezariană, iar Andrei a fost prezent în sala de operație, trăind alături de soția lui clipa în care au devenit părinți.

La scurt timp după acest eveniment unic, Ilona a publicat prima fotografie de familie, surprinzându-i pe toți trei în cadru, însă fără a dezvălui chipul micuțului. Imaginea, în care se simte emoția începuturilor, a fost imediat apreciată de prietenii și urmăritorii actriței.

Printre cei care s-au bucurat sincer pentru ei se numără și Marian Capet, prieten apropiat al juratei de la Te cunosc de undeva. Până acum, însă, părinții nu au făcut public numele ales pentru băiețel.

În ceea ce privește perioada sarcinii, Ilona a povestit că a fost echilibrată și atentă, fără excese, conștientă că odată cu venirea unui copil, viața se transformă complet. Chiar și așa, actrița a spus încă dinainte de naștere că privește noul rol cu optimism.

„E firesc să simți că urmează o schimbare, dar sunt convinsă că mă voi descurca. Am sprijinul părinților mei și nu am emoții că nu voi reuși”, declara Ilona pentru Antena Stars cu câteva luni în urmă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest