Anii trecuți, Gabriela Cristoiu și-a dorit să își îmbunătățească aspectul fizic printr-o operație de implant fesier. Visul de a avea formele ideale s-a transformat însă într-un coșmar. De atunci, bruneta a trăit cu dureri constante, pe care le-a considerat la început „normale” după o astfel de intervenție. Abia o consultație recentă a făcut lumină: medicii i-au spus că singura soluție este să scoată implanturile, altfel problemele se vor agrava.
articolul continua dupa recomandari
„Ani de zile am suportat durerile și am crezut că fac parte din proces. Când am mers la control, mi-au spus că trebuie să scot totul, altfel voi suferi și mai mult pe viitor”, a mărturisit ea.
Situația este cu atât mai dificilă cu cât Gabriela își crește singură bebelușul, în timp ce partenerul ei se află după gratii. În plus, frica de anestezie îi dă și mai multe emoții. „Îmi este mai frică de anestezie decât de durere sau de cum voi arăta după. Prima dată nu m-am gândit la riscuri. Acum durerile au ajuns să fie insuportabile: nu mai pot sta pe scaun, nu mai pot conduce și mă trezesc noaptea din cauza lor”, a explicat tânăra.
Bruneta speră ca intervenția să îi redea liniștea și sănătatea. Dacă medicii îi vor permite, ia în calcul să își înlocuiască implanturile, însă nu exclude și varianta de a renunța definitiv la ele: „Dacă doctorii spun că e mai bine fără, prefer să rămân așa. Am înțeles că sănătatea e mai importantă decât orice altceva”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars