În ultimele zile, numele lui Cristian Cârnu a început să circule intens în online, însă nu pentru clipurile caritabile care l-au făcut popular pe TikTok. Tânărul de 25 de ani este acum vizat într-un dosar penal care include acuzații de înșelăciune, fals informatic și fals privind identitatea.
articolul continua dupa recomandari
Potrivit informațiilor apărute, influencerul ar fi fost implicat în mai multe campanii umanitare și apeluri pentru donații, unele dintre ele având scopul de a strânge bani pentru persoane bolnave sau aflate în situații dificile. La un moment dat, Cristian Cârnu ar fi încercat să adune peste 30.000 de euro pentru cazul unei persoane care urma să fie operată din cauza unei tumori.
În acest context, influencerul i-ar fi trimis și un mesaj lui Tzancă Uraganu, cerându-i să distribuie apelul pe Instagram pentru a ajunge la cât mai mulți oameni.
După apariția acuzațiilor care îl vizează pe Cristian Cârnu, reacția manelistului a fost una extrem de agresivă. Tzancă Uraganu i-a transmis influencerului un mesaj cu limbaj licențios, în care îl acuză direct că ar fi profitat de oameni vulnerabili.
„F**** morții mă-tii de escroc! De fapt asta voiai tu, să iei banii bătrânilor! Hai că mai vii peste zece ani”, i-a transmis cântărețul.
Între timp, ancheta în cazul influencerului continuă. Locuința în care stă Cristian Cârnu a fost percheziționată recent de polițiști, într-un dosar în care acesta este suspectat că ar fi publicat anunțuri fictive pentru închirierea unor spații de cazare.
Anchetatorii susțin că peste 100 de persoane ar fi fost prejudiciate după ce au plătit bani pentru locuințe care, în realitate, nu i-ar fi aparținut influencerului. Prejudiciul estimat ar depăși 103.000 de lei.
Mai mult, Cristian Cârnu este suspectat că ar fi deschis ilegal mai multe conturi bancare pe numele unor persoane vulnerabile, conturi în care ar fi fost transferate sumele obținute.
Într-un comunicat oficial, IPJ Dâmbovița a anunțat că polițiștii au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară în comuna Dragomirești, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de înșelăciune, fals informatic și fals privind identitatea.
”În această dimineață, 7 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Secția 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a 5 persoane, din comuna Dragomirești. Activitățile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals informatic și fals privind identitatea”, a transmis IPJ Dâmbovița.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















