Ioana Grama, copleșită de amintiri în Valencia: „Atunci a murit sora mea”

 

Ioana Grama a împărtășit cu urmăritorii săi o parte dureroasă din trecut: pierderea surorii sale, Anca, care a murit într-un accident de mașină. Influencerița se află acum în Valencia, locul unde familia ei a trăit cele mai grele clipe.

Vedeta a mărturisit că vizita i-a trezit emoții copleșitoare, pentru că ultima oară când a pășit aici avea doar 13 ani, iar familia ei a fost nevoită să rămână aproape o lună în Spania, după tragedie.
„Eu am mai fost în Valencia când aveam 13 ani. Atunci a murit sora mea și a trebuit să venim toată familia și am stat în jur de o lună în zona asta”, a spus Ioana Grama.

Planuri de suflet înainte de întoarcerea în țară

Deși se află în Valencia pentru câteva zile libere și pentru un proiect profesional, influencerița simte nevoia să își aducă sora mai aproape printr-un gest simbolic. Ioana Grama a povestit că își dorește să viziteze orașul Borriana, locul unde au trăit surorile sale gemene înainte de tragedie.

„Mi-ar plăcea ca după shooting-ul pe care o să-l am pe 30, la plecare pe 1, să mergem cu mașină până în Barcelona (...) Și mi-ar plăcea să mă opresc în orășelul în care au locuiau surorile mele, în Borriana. Nu știu, mi-ar placea să fac asta, să o simt mai aproape”, a mărturisit Ioana Grama.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest