Ioana Grama trăiește de câteva luni o poveste de dragoste la distanță, însă acest lucru nu pare să îi stea în cale atunci când își dorește să fie alături de partenerul ei. Influencerița a decis recent să îi facă o surpriză complet neașteptată iubitului său, care se află în Dubai.
articolul continua dupa recomandari
Fără să îi spună nimic, Ioana a luat un zbor de noapte și, odată ajunsă la destinație, a mers direct la locuința acestuia. Planul a fost dus până la capăt, iar momentul reîntâlnirii a fost unul memorabil.
„Mi-a ieșit! Am intrat până la urmă în casă și m-am băgat la el în pat. A deschis ochii și eram lângă el”, a povestit Ioana Grama pe TikTok. Influencerița a recunoscut că reacția iubitului a fost una sinceră și plină de emoție.
„A fost foarte drăguț. Nu a bănuit nimic, nu s-a gândit nici 1% că voi veni”, a mai spus ea, explicând că de data aceasta surpriza a fost una totală. „Data trecută când am venit era ziua lui și bănuia.”
Ioana Grama a ales să păstreze discreția în ceea ce privește identitatea partenerului ei, însă a vorbit deschis despre dinamica relației. Cei doi sunt împărțiți între două țări, bărbatul petrecând aproximativ jumătate de an în Dubai.
După o despărțire dificilă, trăită în urmă cu câteva luni, influencerița spune că a găsit acum exact tipul de partener pe care și-l dorea. Descrie relația ca fiind una echilibrată, bazată pe atenție și gesturi simple, dar constante.
„Oficial am intrat în perioada relației la distanță. Al meu iubit nu stă în România”, a explicat Ioana Grama. „Mi s-a părut foarte drăguț că, atunci când am ajuns acasă, aveam deja florile pe preș.”
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















