Ispita Lala, cunoscută din emisiunea „Insula iubirii”, și soțul ei se pregătesc pentru venirea pe lume a fiicei lor. Deși sunt împreună de aproape un an și s-au căsătorit în februarie, în ziua de Valentine’s Day, tânăra recunoaște că relația lor nu a fost mereu ușoară. „Cel mai greu moment a fost atunci când nu știam dacă facem mai mult bine sau rău”, mărturisește ea, referindu-se la începuturile relației, când și-au pus întrebări despre viitorul lor împreună.
articolul continua dupa recomandari
Deși au avut momente dificile și au trecut prin obstacole care ar fi putut duce la despărțire, Lala spune că acum lucrurile merg din ce în ce mai bine. „Am avut câteva obstacole destul de dificil de trecut, dar acum căsnicia noastră evoluează frumos”, a adăugat ispita pe Instagram, reflectând la cum au reușit să își depășească problemele din trecut și să ajungă la momentul în care își vor cunoaște fiica.
Unul dintre subiectele care provoacă adesea discuții între cei doi este gelozia. Lala a recunoscut că atât ea, cât și soțul ei sunt geloși din fire, dar că acest lucru nu afectează încrederea dintre ei. „Ne scoatem ochii, dar apoi ne dăm seama că exagerăm și ne împăcăm. Așa suntem noi, ne descrie această gelozie”, a mai spus ea
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars