Iubita lui Alex Bodi spune tot despre schimbări: „Era prea mult volum, prea puțin eu”

 
+2 click pentru
galerie

Anca, partenera lui Alex Bodi, a decis să pună cap la cap toate curiozitățile urmăritorilor și să răspundă deschis la una dintre cele mai discutate teme: intervențiile estetice. Fără să evite subiectul, aceasta a vorbit direct despre schimbările pe care și le-a făcut.

Una dintre cele mai frecvente întrebări a fost legată de nas. Anca a confirmat că a apelat la o rinoplastie în urmă cu doi ani și a subliniat că nu există o rețetă universală pentru acest tip de intervenție.

„În legătură cu întrebarea despre rinoplastie, pentru că sunt foarte multe, da, am această intervenție făcută acum doi ani. O să revin când o să am timp cu un video legat strict de acest subiect. Ceea ce vreau să menționez este că această intervenție este extrem de particulară. Nu trebuie să vă ghidați neapărat după ceea ce vedeți pe social media. Contează foarte mult cum se prezintă fiecare dintre noi (piele subțire/groasă, vârf, deviație, mărime, cocoașă, lățime, proporțiile feței etc.). Fiecare are o experiență unică și trebuie să găsiți ce este potrivit pentru voi”, a scris Anca pe Instagram.

Pe lângă această intervenție, Anca a vorbit și despre un alt capitol important: buzele. A recunoscut că, la un moment dat, a depășit limita cu volumizarea și a simțit nevoia să corecteze situația.

În luna februarie, a luat decizia de a dizolva complet acidul hialuronic, pentru a reveni la o variantă mai apropiată de trăsăturile naturale.

„Mi-a dizolvat tot acidul din buze! Am ales să o iau de la zero și să obținem un rezultat mult mai natural. Era prea mult volum, prea puțin eu. Pe viitor: un pic de volum și formă? Da. Exagerare? Nu mai”, a scris Anca.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest