Dalia, iubita lui Sali Levent, își continuă demersul pentru obținerea unui ordin de protecție, după ce instanța i-a respins inițial cererea.
articolul continua dupa recomandari
S-a simțit amenințată și a făcut apel, solicitând ca Sali Levent să nu mai aibă acces la ea. Scandalul dintre cei doi a captat atenția publicului după ce Dalia a declarat că ar fi fost agresată fizic, acuzații pe care Sali Levent le neagă vehement, susținând că nu a fost violent niciodată.
Deși instanța a refuzat prima cerere de protecție, Dalia nu a renunțat și a solicitat un nou proces, stabilit pentru 31 octombrie, când judecătorii vor decide dacă va primi sau nu ordinul de restricție. ”Se rezolvau altfel dacă nu era un caz atât de grav. Măcar dacă își recunoștea fapta, să pot dormi și eu liniștită cu capul pe pernă. Omul nu recunoaște absolut nimic. O joacă psihologic, zice că el este băiatul bun, că eu sunt o femeie extraordinară. De ce nu ai spus că sunt o femeie extraordinară înainte să dai în mine?! Eu vreau să stea departe de mine. Nu vreau să îi fac plângere, să ajungă penal, să ne ducem mai departe, doamne ferește, în închisoare. Cu toate că ce merită, merită.”, a declarat Dalia, la Știrile Antena Stars.
Sali Levent a răspuns prompt după acuzațiile Daliei, care susținea că ar fi fost agresată de el. Sali Levent a recunoscut că a existat o dispută în familie, dar neagă că ar fi lovit-o sau că i-ar fi făcut vreun rău fizic. Sali Levent a mai spus și că Dalia nu are niciun semn sau dovadă a unei astfel de agresiuni. ”Nu am de ce să spun de la ce a pornit totul, ce pot să spun este că mâine am instanţă pentru acest subiect. Este o altercaţie în familie atâta tot. Dacă aţi văzut, ea a pus o gutieră, dar o să trimit imediat nişte videoclipuri de la jumătate de oră de la gutiera aia pusă, cum este pe live şi cum vorbeşte, nu are niciun semn, nu am bătut-o, nu am făcut nimic de genul, dar instanţa va decide ce şi cum.”, a declarat Sali Levent, la Știrile Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc