Iustin Petrescu, mărturisiri surprinzătoare despre Marilu Dobrescu! Ce spune fostul iubit al influenceriței despre relația lor

 

Deși s-au despărțit în urmă cu aproape un an, Iustin Petrescu recunoaște că Marilu Dobrescu îi mai apare uneori în gând. Relația lor a fost una intens mediatizată, iar fanii au fost surprinși când cei doi au ales drumuri separate. Acum, fiecare își trăiește viața diferit – Marilu a plecat în Australia, iar Iustin și-a refăcut viața amoroasă. Cu toate acestea, fostul iubit al influenceriței a făcut o declarație care a atras atenția tuturor.

Iustin Petrescu: „Îmi mai vine câte un gând despre Marilu”

După o relație care a captat atenția publicului, mai ales prin controversata „Procedură secretă”, Iustin Petrescu și Marilu Dobrescu au ales să meargă pe drumuri separate. Deși fiecare și-a continuat viața, Iustin nu poate nega că fosta sa iubită îi mai apare în minte, dar nu din dorința de a relua relația.

„Răspunsul pe scurt este da, dar nu în sensul clasic. Mă mai gândesc, câteodată îmi mai vine câte un gând că sper să se descurce bine, sper că e ok. Atât”, a declarat Iustin pe rețelele de socializare.

În prezent, Marilu explorează lumea, iar Iustin este într-o nouă relație, dar trecutul pare să lase încă urme.

Ce lecții a învățat Iustin Petrescu din fosta relație?

Chiar dacă relația s-a încheiat, Iustin Petrescu spune că a învățat multe lucruri din experiența alături de Marilu. Cei doi au păstrat o relație civilizată, iar imaginile lor împreună nu au fost șterse de pe rețelele de socializare.

„La început, am învățat să am mai multă răbdare și să fac lucrurile la timp. Apoi, am învățat să fiu mai blând cu mine și să exercit un control mai stoic asupra sentimentelor negative”, a mai spus el.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest