Karina Jianu, vacanța care i-a schimbat ritmul vieții: „Am învățat să mă bucur de liniște și libertate”

 
+2 click pentru
galerie

Karina Jianu, actrița din serialul „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, pare să trăiască vara aceasta o pauză binemeritată. După patru ani în care timpul liber a fost aproape inexistent, dedicat filmărilor, workshopurilor și proiectelor, Karina și-a oferit o lună întreagă doar pentru ea – o perioadă de relaxare, călătorii și reconectare cu sinele.

Serialul care i-a adus primul rol principal pe micile ecrane a fost și motivul unei vacanțe speciale alături de colegii săi. „Am încercat mult să găsim o fereastră comună, iar când Cristina a propus ideea vacanței, am decis să o facem imediat”, povestește Karina. Barcelona a devenit astfel locul perfect unde, departe de camere, au construit prietenii adevărate. Pe lângă plimbările pe străzile orașului și vizitele la muzee, au avut și o misiune serioasă: să găsească cea mai bună paella – cu Emilian în rol de ghid culinar.

Dar vacanța Karinei nu s-a oprit aici. După Spania, a mers în Germania, iar acum explorează Islanda, urmând să încheie această vară cu o escapadă în Grecia. „Este prima vară în care mă pot opri cu adevărat, fără să mă gândesc la muncă. E o senzație pe care nu o mai simțisem de mult. Mă trezesc cu entuziasm și curiozitate, chiar și în locuri unde soarele nu apune niciodată, cum e aici, în Islanda”, spune actrița.

Unul dintre momentele care au marcat-o a fost o experiență într-o peșteră islandeză, unde, în întunericul complet, s-a lăsat cuprinsă de liniște și reflecție. „M-am gândit că așa se simte și Ana, personajul meu, atunci când privește spre viitor: în fața necunoscutului, cu un amestec de teamă și curiozitate. A fost o clipă profundă și emoționantă.”

Această vară a adus Karinei o doză sănătoasă de claritate și bucurie, pe care speră să o transmită și în sezonul doi al serialului. „Vreau să păstrez cu mine energia aceea pură a începuturilor, sentimentul de a descoperi mereu ceva nou. Cred că acum recuperez toate vacanțele pe care nu le-am avut în copilărie.”

Cu bateriile încărcate și zâmbetul pe buze, Karina Jianu se pregătește să revină pe platourile de filmare. „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN” revine în această toamnă, în exclusivitate la Antena 1 și AntenaPLAY.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest