Ediția din 29 septembrie 2025 a adus momente tensionate pentru Karmen Simionescu. Concurenta nu și-a mai putut controla emoțiile și a cedat în timpul cursei pentru imunitate, izbucnind în lacrimi în fața camerelor.
articolul continua dupa recomandari
Aventura Asia Express a devenit tot mai solicitantă pentru echipele aflate în Vietnam. Dacă la început s-au întâlnit cu localnici prietenoși, dispuși să îi ajute și să le vorbească în engleză, acum concurenții se lovesc de oameni rezervați și greu de abordat. În plus, lipsa confortului de acasă și distanța de cei dragi pun o presiune uriașă pe fiecare participant.
Karmen Simionescu a simțit din plin greutatea acestui drum. Înainte să pornească la autostop alături de colega ei, Olga Barcari, emoțiile au copleșit-o. „În decursul unei zile întregi încerc să mă abțin de foarte multe ori. A fost reacția mea, asta am simțit să facă, să încep să plâng”, a spus ea cu sinceritate.
Dorul de familie, cea mai mare provocare
După prima probă, în drumul spre următoarea misiune, concurenta a recunoscut că dorul de casă devine din ce în ce mai apăsător. Gândul la familie și la copilul ei a făcut-o să se simtă vulnerabilă.
„De când am venit în Asia mi-am propus să fiu foarte puternică și să nu plâng prea mult și să nu fac o dramă. În momentul acela simțeam că vreau să îmi iau copilul în brațe, să fiu acasă la mine în pat”, a mărturisit Karmen.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars













