Artistul Keo a fost invitat recent la „Spynews TV”, unde a povestit cu mult haz despre experiența sa inedită în cadrul emisiunii “Te cunosc de undeva”.
articolul continua dupa recomandari
Obișnuit cu lumina reflectoarelor, dar nu chiar cu tocuri și rochii de gală, Keo a recunoscut că rolul său în pielea Madonnei l-a luat prin surprindere — la propriu. „Sunt foarte încântat. E foarte fain… Eu m-am speriat de mine în femeie. Dar m-am speriat în sensul în care m-am plăcut.”, a declarat artistul.
Momentul de cotitură? Când, în plin machiaj și costumație, a defilat pe holurile televiziunii, iar reacțiile nu au întârziat să apară: „Când m-am văzut Madonna și am coborât pe holuri, pe aici, și am văzut că se întorceau niște bărbați după mine, eram îmbrăcat de gală, mi-am zis <Doamne, nu se poate așa ceva!>.”.
Deși recunoaște că la început s-a temut de provocare — „Nu mă vedeam femeie. A fost o chestie foarte ciudată” — Keo a ajuns să își redescopere... picioarele, „Am picioare de gagică mișto. Dau bine. Pot să mă repofilez oricând.”, a mai spus el.
Un lucru e sigur: transformarea sa a fost amețitor de convingătoare. Cine ar fi crezut că în spatele rockerului cool se ascunde o „divă” care întoarce priviri?!
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars