Larisa Drăgulescu a suferit o grea pierdere! „Te vom iubi mereu”

 
+2 click pentru
galerie

La puțin peste o lună de la venirea pe lume a lui Cezar Andrei, moașa micuțului s-a stins.

Larisa Drăgulescu este în doliu. Vedeta a pierdut una dintre persoanele dragi ei, cea care a ajutat-o nespus cu o lună și-un pic în urmă, atunci când a venit pe lume Cezar Andrei. Iuliana, moașa copilului, considerată ca membru al familiei, a încetat din viață. Larisa Drăgulescu a urcat o postare pe rețelele de socializare.

„Te vom iubi mereu, moșica”, este mesajul postat de Larisa Drăgulescu, pe Instagram.

Iuliana i-a fost alături Larisei în ultima lună de zile, căci fosta soție a lui Marian Drăgulescu a născut cel de-al treilea copil la data de 12 septembrie. La vremea respectivă, în exclusivitate pentru Spynews.ro, cel mai tare site de știri mondene din România, vedeta spunea: „Sunt foarte ocupată, și ca mamă, dar și cu afacerea mea, cu salonul meu, sunt toată ziua la salon, sunt trup și suflet pentru salonul meu. Îmi place foarte mult ceea ce fac acum. Am un avantaj că am salonul vis a vis de casa mea, e la doi pași, doar traversez și e foarte simplu, asta mă ajută foarte mult, nu pierd mult timp pe drum, mă ajută iubitul meu, stă foarte mult cu cel mic, el lucrând în IT îi este ok să stea și cu laptopul în brațe și cu copilul, iar atunci eu pot să lucrez la salon”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest