Larisa Udilă, îngrijorată din cauza fiicei sale „Off, astăzi, toată ziua am încercat să înțeleg de ce Asia vomită”

 

La aproximativ o lună după ce a devenit mamă pentru a doua oară, Larisa Udilă a vorbit deschis despre provocările acestei perioade. Deși venirea pe lume a fiicei sale i-a adus multă bucurie, influencerița spune că adaptarea la noua rutină nu este deloc simplă.

Vedeta le-a povestit urmăritorilor din mediul online că a avut o zi plină de griji, după ce micuța Asia Nicole a avut o problemă care a pus-o pe gânduri.

Larisa Udilă a recunoscut că a petrecut ore întregi încercând să înțeleagă de ce fetița ei a început să vomite, situație care i-a stârnit îngrijorarea.

„Off, astăzi, toată ziua am încercat să înțeleg de ce Asia vomită“, a scris influencerița pe rețelele de socializare.

Chiar dacă are sprijin pe parcursul zilei, Larisa Udilă spune că viața cu doi copii este mult mai solicitantă decât s-ar fi așteptat. Responsabilitățile cresc, iar nopțile nedormite își spun cuvântul.

Nu este singura problemă prin care a trecut în această perioadă. În urmă cu câteva săptămâni, influencerița s-a confruntat și cu o răceală puternică, care a speriat-o, mai ales pentru că fiica ei era foarte mică. Larisa Udilă a încercat atunci să evite orice complicație, fiind atentă să nu transmită virusul bebelușului, care la acel moment nu avea nici măcar o lună.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest