Lidia Buble nu e genul care să se ascundă după convenții. Cântăreața a postat recent o fotografie în care apare topless, provocând o avalanșă de reacții în online. Dacă unii i-au admirat îndrăzneala, alții i-au reproșat lipsa de decență.
articolul continua dupa recomandari
Imaginea, în care artista își acoperă bustul cu un braț și ține un pahar cu pai în cealaltă mână, a fost însoțită de descrierea „100% sugar”. Unii fani i-au lăudat stilul și curajul, dar alții au fost mai puțin indulgenți: „Nu ți-e rușine de tatăl tău care este pastor să pozezi în halul ăsta?”, a scris un internaut, exprimând o opinie des întâlnită în secțiunea de comentarii.
Departe de a fi la prima controversă, Lidia Buble este obișnuită cu reacțiile polarizante. Stilul ei vestimentar, adesea nonconformist, a atras și în trecut critici, dar și admirație. În ciuda comentariilor dure, artista nu și-a renegat niciodată valorile sau familia.
„Le mulțumesc părinților pentru că ne-au crescut frumos, cu principii sănătoase. Credința e în mine, nu e un rol. Mă ține ancorată, mă face om”, a declarat artista într-un moment de sinceritate, subliniind echilibrul pe care încearcă să-l păstreze între viața publică și cea personală.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars