Când o intervenție estetică devine subiect de discuție publică, presiunea nu vine doar din interior, ci și din exterior. Asta a experimentat Lorena Popa după operația la sâni, pentru care spune că a plătit aproximativ 9.000 de euro.
articolul continua dupa recomandari
Primele reacții nu au venit de la ea, ci din comentariile oamenilor din online. Observațiile despre rezultat au fost directe, unele chiar dure. În loc să evite subiectul, influencerița a ales să răspundă frontal.
„Vezi că ți-au ajuns la buric“, a fost unul dintre comentariile care au circulat, iar replica ei nu a întârziat.
Lorena Popa spune că este conștientă că intervenția nu a avut rezultatul dorit și că va fi nevoită să treacă din nou printr-o operație.
„Mă bucur tare mult că în clipul ăla s-a văzut tot, care m-a sunat și mi-a zis că asta înseamnă natural, după ce plătești 9.000 de euro. Mă bucur că lumea vede și nu mă deranjează absolut deloc. Sunt conștientă că trebuie să-mi refac sânii, e mai trist că am plătit 9.000 de euro pentru așa ceva (...) Sper să vadă domnul doctor videoclipul ăla și să fie conștient că nu i-a ieșit operația și să nu mă mai sune pe mine“, a declarat ea pe TikTok.
Dincolo de rezultat, problema pare să fie și modul în care s-a desfășurat comunicarea cu medicul după intervenție. Lorena Popa susține că discuțiile ulterioare nu au fost deloc în favoarea ei.
Ea povestește că a încercat să clarifice situația într-o consultație, dar a simțit că nu este ascultată.
„Nu m-am dus să cerșesc nimic! (...) Am vrut să mă consult cu doctorul, să merg și să văd părerea dânsului. Am simțit foarte rece toată treaba asta. (...) nu m-a lăsat deloc să vorbesc, a vorbit numai dânsul”, a spus influencerița.
Mai mult, aceasta afirmă că a fost contactată în mod repetat pentru a șterge clipul în care și-a expus experiența, pe motiv că ar putea influența alte paciente.
„Am primit telefoane continuu de la ea pentru a șterge clipul acesta, pentru că dau informații neadevărate care ar putea influența fetele care vor să se opereze”, a mai spus Lorena Popa.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















