Luis Gabriel, înconjurat de admiratoare. Ce spune Haziran: „Nu am de ce să mă stresez“

 

Luis Gabriel este unul dintre artiștii care atrag frecvent atenția publicului, iar fanele nu ezită să își arate admirația atunci când îl întâlnesc. De multe ori, aceste momente se petrec chiar în fața partenerei sale, Haziran.

Deși pentru multe persoane astfel de situații ar putea deveni incomode, Haziran spune că, în timp, a ajuns să privească lucrurile cu multă relaxare.

Cei doi s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni și, potrivit declarațiilor lor, între ei a existat o atracție imediată. Relația lor a continuat să evolueze, iar astăzi formează o familie frumoasă, alături de cei doi copii ai lor, o fetiță și un băiețel.

Popularitatea lui Luis Gabriel vine însă și cu o atenție constantă din partea admiratoarelor.

Haziran spune că astfel de gesturi nu o mai deranjează, mai ales că a învățat să se obișnuiască cu ele.

„Deja m-am obișnuit cu multe lucruri și nu mă mai deranjează o fată care vine să-l ia în brațe sau vine să facă poze“, a declarat Haziran.

Întrebată dacă a fost martoră la astfel de momente, partenera artistului a recunoscut că s-au întâmplat chiar în fața ei.

„Da! Adică fetele nu prea au stres (...) E o generație mai zbuciumată, să zic, dar asta este, ne adaptăm (...) Dacă am văzut că din partea lui nu e același lucru, nu am de ce să mă stresez“, a mai spus Haziran.

În plan personal, cei doi au planuri importante pentru acest an. Luis Gabriel și Haziran se pregătesc pentru un moment special: cununia religioasă.

În același timp, familia lor urmează să organizeze și botezul fetiței. Deși ideea de a face ambele evenimente în aceeași zi a fost luată în calcul, decizia finală nu a fost încă stabilită.

Haziran a mai povestit că anul acesta va fi unul plin pentru ei, deoarece au acceptat și rolul de nași pentru mai multe cupluri apropiate.

„Nu am făcut încă botezul, dar avem în plan să-l facem în vară. Avem foarte mulți fini și trebuie să-i botezăm, să-i cununăm pe toți. Anul acesta suntem nași de foarte multe ori și am încercat să-i împăcăm pe toți. O să fim și nași de cununie, o să facem și noi cununia la biserică, ca să putem să-i cununăm. Ne dorim să facem și cununia, și botezul, nu știm încă dacă vor fi în aceeași zi, dar o să vedem”, a declarat Haziran.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest